M-as putea zbate-ntre lumina si intuneric, dar n-as putea suporta ruperea de nori dintre noi...
Pot sa-ti plang un fluviu de lacrimi, dar nu-mi pot imagina sarutul diminetilor fara urmele pe care mi le lasi in carne de fiecare data cand imi atingi pielea cu buricul degetelor...
Nu mi-e teama de caderile in gol in prapastiile societatii, ba m-as arunca cu placere stiind ca daca ma tii in brate trece tot dar nu m-as mai putea ridica daca m-ai parasi...
Mi-era frica sa ma indragostesc, acum mi-e frica sa nu sufoc, sa nu ard prosteste ogorul asta verde pe care ne crestem in voie plantatia de vise...
Mi-e frica, la dracu'...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu